Într-o zi de 28 noiembrie 1666, de un frig pătrunzător, un marș de protest al Covenanterilor s-a confruntat direct cu soldații guvernamentali conduși de generalul Thomas („Tam”) Dalziel. Semnatarii Legământului sperau că marșul lor va lua amploare, atrăgând mii de participanți, și că vor intra în Edinburgh cu sprijinul majorității populației, pentru a prezenta autorităților nemulțumirile lor, solicitând dreptate și libertate religioasă. Un grup de 700 până la 900 de oameni, prost echipați și cu un aspect jalnic, a înfruntat o armată regală bine organizată, numărând între 2.000 și 3.000 de soldați, la Rullion Green, în Colinton. A urmat o bătălie scurtă, în care aproximativ 50 de semnatari ai Legământului au fost uciși. Ceilalți au fugit, însă 85 au fost luați prizonieri și duși la Edinburgh. Mulți dintre ei au fost torturați, iar aproximativ 36 au fost executați. Mâinile și capetele unora au fost expuse, înfipte în țăruși, pe porțile orașului, în timp ce alții au fost trimiși ca sclavi în Barbados. Răscoala din Pentland, pornită cu atâta speranță, fusese zdrobită printr-o lovitură cruntă. Dar cum s-a ajuns în acest punct?

          O astfel de revoltă nu fusese planificată; a fost mai degrabă o revărsare de frustrare, suferință și furie față de nedreptățile lui Charles al II-lea. Soldații primiseră ordin să-i oblige pe enoriași să participe la slujbele bisericești controlate de stat, slujbe din care propriii lor pastori fuseseră alungați, rămânând fără adăpost. Cei care nu se prezentau erau siliți să plătească amenzi către autorități. Drept urmare, prezbiterienii credincioși au început să se întrunească în cadrul unor adunări religioase clandestine, ținute în locuri izolate, pentru a-și asculta liderii predicând. Dacă enoriașii refuzau să plătească amenzile, soldații erau cazați cu forța în casele lor. Acolo, aceștia abuzau de femei, își jefuiau gazdele și le aduceau în stare de sărăcie. După câțiva ani de astfel de nedreptăți, nu mai era nevoie decât de o scânteie pentru a aprinde focul. Această scânteie a apărut pe 12 noiembrie, în micul sat Dalry din Galloway.

          Un bătrân a fost legat de niște soldați care încercau să obțină de la el o amendă impusă de biserica oficială. În timp ce aceștia amenințau că îl vor dezbrăca complet și îl vor tortura cu foc, deasupra unui grătar de fier, patru tineri au sosit în sat, venind de la câmp. Au sărit în ajutorul bătrânului, iar în timpul încăierării s-a descărcat o armă, rănind un soldat. Soldații s-au predat sătenilor, care au răspândit vestea în zonă. Oamenii și-au dat seama că, dacă comandantul local, Sir James Turner — un om brutal — ar fi aflat despre incident, ar fi reacționat cu o cruzime extremă. S-a hotărât ca 250 de bărbați să meargă la Dumfries pentru a-l aresta. Acesta a implorat îndurare și, cu generozitate, a fost lăsat în viață. Covenanții, rămași fără conducător și nesiguri cu privire la pașii următori, au fost împinși să intervină din cauza condițiilor inumane. Colonelul James Wallace a preluat rolul de comandant militar, adunând câteva mii de susținători pe care i-a condus spre Edinburgh. Din cauza vremii nefavorabile și a moralului scăzut, până în momentul în care Covenanții s-au confruntat cu armata generalului Dalziel, rândurile lor se răriseră considerabil. Bătălia a semănat mai degrabă cu o debandadă a unei mulțimi dezorganizate, iar speranța unui sprijin din partea orașului Edinburgh s-a dovedit a fi doar o iluzie. Cu toate acestea, un spirit neîmblânzit a prins contur în rândul a mii de oameni, care aveau să caute libertatea prin autoapărare în diverse conflicte — cele mai notabile fiind victoria de la Drumclog și înfrângerea de la Bothwell Brig, din anii următori.

Bibliografie:

The Pentland Uprising - Christian Heritage Edinburgh